Arhiva tag-ul pentru: premii

Samuel Zamfir de Souza – lutierul anului 2018 al concursului “Talente în afirmare”

Lutierul Samuel Zamfir de Souza va oferi ca premiu o chitară special construită pentru ediția a VI-a a concursului internațional de chitară “Talente în afirmare”, 8-10 iunie 2018. Ne bucurăm să-l avem alături de noi, iar în cele ce urmează vă invităm să citiți căteva rânduri scrise de către Samuel:

“Când am început pentru prima dată să cânt la chitară, atunci când eram la școală, visam deja ca într-o zi să-mi pot construi propria chitară.

Acest lucru nu s-a întâmplat mai bine de 15 ani. Am crescut într-un mic sat de pe coasta de nord-est a Scoției.

Agricultura, pescuitul, fabricarea de whisky și industria petrolului și a gazului erau ceea ce defineau regiunea. Deși am știut întotdeauna că pot construi o chitară, a fi lutier nu era ceva ce în mintea mea puteam asocia cu realitatea. Acest lucru aparținea unor timpuri și locuri îndepărtate.

La începutul anului 2016, când fiul meu împlinise 2 ani șiașteptam un al doilea copil, i-am spus soției mele că voi realiza prima mea chitară.

În acel moment aveam numai o carte după care să învăț, însă obținusem câteva plăci de lemn românești foarte bune, de molid și arțar. Câteva luni mai târziu am realizat cu adevărat ceea ce visasem de-o viață. Am construit prima mea chitară. În luna octombrie a aceluiași an am mers în Spania să învăț cum să construiesc chitare spaniole utilizând metodele tradiționale. Cursul era și încă este susținut de către lutierul Pablo Requena, căruia îi sunt recunoscător pentru faptul că mi-a transmis atât tehnici valoroase de construcție, cât și rigurozitatea sa când vine vorba despre detalii.

Procesul construcției unei chitare este foarte lung și cuprinde multe etape. Dacă ești concentrat să construiești o chitară cât mai bună, întotdeauna îți testezi limitele, dar te simți extraordinar de împlinit atunci când alegi fiecare bucățică de lemn, cea mai potrivită din punct de vedere calitativ și estetic, și îi dai un anumit scop. Atunci când pot decora rozeta și asambla griful, fața, spatele și lateralele cutiei de rezonanță, când chitara este cântată pentru prima oară și îi aud sunetul unic, gradul de satisfacție pe care îl primesc în urma muncii mele este de nedescris. Apoi, intervine de asemenea conștiința faptului că ceea ce am creat poate de acum să rămână în grija mâinilor unui interpret. Și poate fi vorba despre aceeași persoană pentru întreaga viață și apoi, chitara să continue să fie folosită de-a lungul mai multor generații de interpreți: acesta este într-adevăr un sentiment înălțător. Și cât de onorant este să reprezinți o îndeletnicire care poartă pasiunea, experiența, încercările, erorile și succesele unor renumiți maeștri precum Antonio de Torres, Hermann Hauser și Daniel Friedrich”.